Lectia 2 : Textul nonliterar



Textul nonliterar reprezintă scrierea de tip informativ în care autorul/emitatorul nu se implică afectiv în relatări. 

Trăsăturile textului nonliterar :

  • textul nonliterar face întotdeauna referire la un lucru din realitatea înconjurătoare.
  • întotdeauna termenii vor fi folosiţi în sens denotativ(propriu) 
  • vor lipsi figurile de stil şi unele procedee stilistice 
  •  este redactat în cele mai multe cazuri la pers. a3a
  •  apar în descrieri neologisme,termeni tehnico-ştiinţifici
  •  în categoria textelor nonliterare intră : articolele de ziar,instrucţiuni de folosire,reţete,reclame,ştiri,anunţuri,mersul trenurilor etc.
  •  scopul comunicării prezentate este de informa,convinge,determina etc. 
Textul nonliterar mai este numit şi ''textul nonficţional''.


Text suport:

'' Civilizaţia caracteristică Greciei în cea de-a doua jumatăte a mileniului al II-lea î. Hr. poartă numele de civilizaţie miceniană,după numele citadelei de la Micene, dar se răspândeşte în întregul bazin răsăritean al Marii Mediterane. Pe la 1200 î.Hr însă, toată această arie este încercată de o sumă de conflicte şi migraţii,la capătul cărora citadelele miceniene dispar, împreună cu dinastiile pe care le stăpaneau. Cei alungaţi vor coloniza tarmul vestic al Marii Egee si o serie de insule, sub numele de ionieni. La începutul mileniului I i.Hr., lumea greacă este fărâmiţată în mici comunităţi care,treptat se consolidează şi constituie,în secolele VI-VII i,Hr., mici state independe,pe care le numim cetăţi.
 Aceste state se deosebesc de toate formele anterioare de organizare,pentru că,deşi erau dominate de o aristocraţie razboinică şi bogată,această dominaţie era limitată de faptul că toţi locuitorii care stăpâneau pamant arabil din tată în fiu erau consideraţi cetăţeni şi aveau dreptul ca,în adunările comune,să-şi aleagă conducătorii şi să participe la întreaga viaţă a cetăţii. Cetatea greacă a evoluat din aşezarea fortificată a conducătorului militar,devenit centru economico-politic. Locuitorii erau cetăţeni,straini şi sclavi. Puterea politică a evoluat de la monarhie, spre puterea aristocratică şi apoi una democratică reprezentată de adunarea poporului.''

Cerinţă :
Redactează o compunere de 80-150 de cuvinte în care să argumentezi că textul citat este nonliterar. În compunerea ta trebuie :
-să precizezi scopul textului citat ;
-să ilustrezi tehnicile specifice de redactare cu exemple;
-să respecţi precizarea referitoare la nr. de cuvinte;
-să redactezi un conţinut adecvat cerinţei.


 Fragmentul citat face parte din categoria textelor nonliterare,de tip informativ deoarece autorul manualului face referire la persoane reale,dar care în prezent nu mai fac parte din societate.
 În primul rand, textul este organizat sub forma unui articol cu titlu informativ,cu caracter educativ, prin care ni se aduce la cunoştinţă istoria îndepărtată a grecilor. Fragmentul oferă informaţii bogate pentru lectori,dornici de a afla mai multe despre colonizarea greacă,adresat fiind textul în special elevilor.
 În al doilea rand, autorul este obiectiv faţă de acţiune,ceea ce reprezintă că nu se implică afectiv în redactarea acestuia.
 De asemenea,majoritatea termenilor folosiţi în scriere au sens denotativ : ''forme de organizare'',''dinastii''. Remarcabilă este de asemenea şi absenţa figurilor de stil şi cea a imaginilor artistice,înlocuite fiind de prezenţa termenilor tehnico-ştiinţifici,neologisme ,termeni istorici,cronologici specifici unui text cu caracter educativ/informativ. Autorul a redactat scrierea la pers a3a, neimplicându-se în discurs.
 În concluzie,coroborând argumentele prezentate mai sus,afirm că scrierea face parte din categoria textelor nonliterare, prezentând astfel toate particularităţile unuia. 


Şi aşa am încheiat-o şi pe asta, îmbinând istoria cu limba română. Parcă ne-ar mai plăcea aşa, nu?! :) 

Comentarii

Postări populare